Adaptarea la gradinita

Cand este un copil pregatit sa mearga la gradinita? La ce varsta?

Sunt copii care se adapteaza cu usurinta la gradinita la 3 ani si chiar mai mici si altii care intampina dificultati in a se desparti de familie si la varsta mai mari.

Astfel incat mai important decat varsta este capacitatea copilului de a-si petrece un numar de ore pe zi in afara familiei, impreuna cu alti copii si adulti.

Asta presupune ca el sa poata comunica suficient de bine, adica sa inteleaga si sa se faca inteles, sa poata accepta si respecta reguli, sa poata manca si chiar dormi in alt loc decat acasa.

Ce efort presupune adaptarea la gradinita? Cat de greu ii este unui copil?

Diferenta dintre viata de pana la gradinita si cea de dupa ce a inceput gradinita poate fi foarte mare.

Sa luam exemplul copiilor care in primii ani au stat doar cu mama, n-au intrat in relatie cu alti copii si nici adulti.

Pentru ei va fi o schimbare majora sa se vada fara mama cu care pana atunci statusera tot timpul. De asemenea, dificultatea unui copil este in functie de gradul lui de independenta si de anxietate.

Copiii care sunt mai retinuti, tematori, mai putin curiosi se vor obisnui mai greu cu atatea lucruri noi, diferite de cele cunoscute.

Exista copii care nu se adapteaza la gradinita?

Intreaba mamele care se afla in dificultate, care se confrunta cu un esec al adaptarii, fiind in situatia de a schimba gradinitele sau a incerca mai multi ani la rand integrarea copilului intr-o astfel de colectivitate.

Sigur ca exista copii care prezinta diferite tulburari, fie o anxietate foarte mare care nu le permite sa se integreze in grupuri, fie un deficit de atentie sau probleme de comunicare. Pe de alta parte, intalnim si copii “foarte sensibili”, putin toleranti la frustrare, care nu suporta observatiile din partea educatoarelor, conflictele cu alti copii, nu pot reactiona, riposta, se simt extreme de vulnerabili.

Primul an de gradinita

Ce inseamna “Nu mai vreau la gradinita!“? Ce exprima copilul? Sa cedam si sa nu-l mai ducem sau sa continuam in ciuda protestelor lui?

Iata ca ne apropiem deja de anumite reactii, unele destul de violente, pe care copiii incep sa le aiba dupa inceperea gradinitei.

Copilul incepe sa planga de cand se trezeste dimineata si spune ca nu mai vrea la gradinita, rugandu-si parintii sa nu-l mai duca, sa ramana acasa, sa mearga la bunici etc.

Uneori copiii pot argumenta cererea lor, sustinand ca “nu le place la gradinita“, “nu le place mancarea“, “doamna este rea“, “copiii sunt rai“, “ii este dor de mama“, “ii este somn“, “vrea sa se joace acasa“, “prefera sa mearga in parc” etc.

Parintii nu stiu daca sa ia in serios nemultumirile lui, se intreaba daca la gradinita este bine tratat, daca nu este prea mic, de ce nu-i place cand este asa de frumos acolo, daca este prea rasfatat sau incearca sa obtina prin orice mijloc ce-si doreste.

Sigur ca plecarea de acasa dimineata nu este un lucru placut, de asemenea, despartirea de parinti, drumul pe orice vreme catre gradinita, programul de acolo, multele ore petrecute printre straini.

Cu toate acestea, de multe ori, educatoarele linistesc parintii spunandu-le ca cel mic se opreste din plans imediat dupa ce ei pleaca si este vesel toata ziua, lucrand si jucandu-se cu ceilalti copii.

In aceste conditii, parintii pot spera ca aceste proteste de dimineata sa inceteze in cateva saptamani si copilul sa mearga cu placere.

Acesta este timpul de acomodare, in care invata numele colegilor, se imprieteneste cu unii dintre ei, se obisnuieste cu educatoarele, cu interiorul gradinitei si cu activitatile de acolo.

Ce simt copiii? Ce simt parintii?

Copiii pot simti revolta, suparare, uneori chiar furie sau disperare. In acelasi timp, pot simti curiozitate fata de ce se intampla la gradinita, bucurie cand ceva ii surprinde placut. La toate aceste trairi si sentimente ale lor ajungem adesea destul de greu pentru ca cei mici nu le pot exprima in cuvinte.

Cei care reusesc sa spuna ca simt se adapteaza mai repede si simt ca parintii ii asculta si ii inteleg. Pentru asta este insa nevoie ca parintii sa fie cei care sa initieze comunicarea si sa invete copilul aceste cuvinte care exprima trairi afective, sa le foloseasca ei insisi in mod curent si sa fie preocupati de ce este in sufletul celui mic si nu doar daca a mancat, a dormit sau a fost cuminte la gradinita.

Parintii simt si ei adesea vinovatie, suparare sau enervare ca nu reusesc, indoiala. Mamele spun: “mi se rupe sufletul cand il vad cum plange”, “daca as avea cu cine sa-l las acasa, nu l-as mai duce” etc. Putini dintre ei raman indiferenti sustinand ca “toti copiii plang la inceput”.

Trairile parintelui sunt foarte importante pentru ca vrea sau nu copilul le simte. Daca mama are indoieli si este nehotarata daca sa continue sau sa incerce din nou anul viitor, copilul nu va simti fermitate si incurajare din partea ei si nu va reusi sa se mobilizeze pentru a se integra in grup si in program.

Ce facem daca cei mici se imbolnavesc?

Pentru un copil tinut mereu in casa, este firesc sa raceasca si sa ia diferite boli de la ceilalti copii. Acest lucru impune un tratament si o pauza acasa, dupa care mamele spun: “iar o luam de la capat”. Copilul va plange din nou cand se va insanatosi si va merge din nou la gradinita.

Uneori, aceasta alternanta de 2-3 saptamani la gradinita si 1-2 acasa dureaza mai multe luni sau chiar primul an. Pe langa raceli, pot aparea tulburari digestive pentru ca cel mic nu este obisnuit decat cu mancarea facuta de mama.

Cu toate aceste imbolnaviri “normale”, exista si o alta grupa de afectiuni somatice care sunt de origine psihologica.

Ele se numesc “somatizari” sau “tulburari psihogene” si pot cuprinde: voma, dureri de cap, insomnii, anorexie, diaree, dureri de burta, enurezis etc.

Ele arata o suferinta psihica manifestata prin intermediul corpului si cel mai adesea medicul pediatru indruma parintii catre o psihoterapie sau o consiliere psihologica.

Cat de mare este schimbarea pentru copil?

Pentru copiii care nu au avut relatii cu alti adulti si copii, in afara familiei, schimbarea este mare. Ei se trezesc deodata intr-o cladire mare in care multi copii se alearga, plang, se bat, se imping, tipa.

Pentru cei care au participat la petreceri de copii, au fost in vizite, in locuri de joaca, in parcuri, au intrat in contact cu alti adulti si chiar au stat cu ei, adaptarea este mult mai usoara.

Pe de alta parte este foarte important programul zilnic. Trezitul la alta ora, masa diferita de cea de acasa si somnul de la gradinita in alt loc, alt pat etc. pot deveni pietre de incercare.

De aceea, de multe ori, atunci cand programul parintelui permite sau cand exista o persoana de ajutor (bunic, bona, vecina, alta ruda) sa se inceapa cu un program scurt, pana la pranz, urmand ca dupa ce copilul se adapteaza, sa se faca trecerea la programul cu masa si somn.

Care sunt semnalele de alarma?

Unii copii sunt atat de tulburati incat parintii incep sa devina foarte ingrijorati. Enurezisul si encomprezisul, voma, balbaiala, cosmarurile, insomniile, diferite frici si fobii care apar, ticurile, schimbarea comportamentului cu persoanele din familie sunt dintre cele mai frecvente.

Exista copii care nu mai rad, nu mai zambesc, nu mai sunt incantati de nimic, nu se mai joaca, nu mai vorbesc, plang din orice, devin foarte negativisti, refuza tot, nu mai mananca, devin agresivi sau autoagresivi. In aceste cazuri, nu mai putem vorbi despre o reactie de adaptare, ci avem nevoie de ajutor.

de prof. Anca Munteanu

©2021 Gradinita Nr.33 Timisoara. All Rights Reserved. Privacy Policy. Design by Business IT For You.